Noile telefone de la Samsung au primit deja primele baterii externe

0
1124

După cum bine ştiţi acum câteva zile Samsung a lansat două dintre cele mai revoluţionare telefoane din lume, Samsung Galaxy S6 şi Samsung Galaxy S6 Edge. Cu toate că cele două device-uri au un consum destul de scăzut şi o baterie cu o capacitate relativ mare în comparaţie cu celelalte produse ce sunt acum pe piaţă, o baterie externă ar fi extrem de bună în orice condiţii.

Cei de la Mophie în colaborare cu Samsung au creat câteva carcase în care sunt integrate şi baterii externe pentru a ajuta la o durata de viaţă mai mare în utilizare.

Cele două telefoane Samsung sunt făcute din materiale de foarte bună calitate, printre care se enumeră sticla şi aluminiul, astfel cei de la Mophie s-au gândit la aceste carcase şi ca o alternativă pentru a proteja carcasa telefonului. Noile device-uri a celor de la Samsung neavând posibilitatea de a le fi înlocuită bateria, nouă carcasa îi va oferi oportunitatea de a se încărca complet într-un mediu cât mai lejer, fără fire.

Dacă stăm bine şi ne gândim cei de la Mophie s-au mişcat destul de repede în privinţa bateriilor externe pentru telefoanele celor de la Samsung, cu toate că au fost lansate acum câteva zile, compania a lucrat din greu şi a reuşit să facă carcasele exact pe dimensiunile şi caracteristicile noilor telefoane.

DigiPedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.