Noul smartphone V10 de la LG va avea două ecrane și două camere pentru selfie

0
614

Anunțul făcut ieri de LG a dezvăluit câteva detalii ale noii serii V de telefoane ce va fi lansată în curând de producător, primul model al acesteia fiind LG V10, un smartphone ce va avea două ecrane și două camere frontale pentru selfie. In plus, va mai fi echipat cu Manual Video Mode, un cadru și o folie de protecție Dura Guard și Dura Skin.

2

Ecranul secundar va fi situat chiar deasupra ecranului principal de 5.7-inch (Quad-HD IPS display). Acesta va avea 2.1-inch și o rezoluție de 1040 x 160 ppi, putând fi setat pentru a fi întotdeauna ”on”, astfel încât să afișeze mereu vremea, timpul, data și starea bateriei. In momentul când utilizatorul folosește ecranul principal, secundarul poate deveni spațiu pentru shortcut-urile aplicațiilor.

In plus, notificări precum un mesaj text sau un apel primit nu vor interfera cu ceea ce faci pe ecranul principal. O altă caracteristică unică ar fi capacitatea lui V10 de a utiliza simultan toate cele trei camere, reușind excelente capturi din unghiuri diferite cu ajutorul opțiunii Multi-View Recording. Cele două camere frontale conțin două lentile folosite pentru selfie-ul standard la 80 de grade sau selfie-ul perfect la un unghi de 120 grade, la 5 megapixeli.

3

Aproximativ similar cu modul manual al modelului G4, LG a introdus în V10 modul de înregistrare video denumit Manual Video Mode cu ajutorul căruia poți comuta opțiuni precum viteza de fotografiere, framerate-ul, ISO, balansul sau focusul chiar în timpul înregistrării. LG V10 este capabil să suporte înregistrări video HD, FHD și UHD în raporturi de 16:9 sau 21:9.

LG V10 s fost proiectat să țină ”la tăvăleală”, cadrul său Dura Guard cu care e echipat fiind construit din oțel inoxidabil, de tipul celui folosit la fabricarea instrumentelor chirurgicale sau a ceasurilor de lux. In plus, ambele ecrane sunt protejate contra zgârieturilor de Dura Skin.

4

Alte specificații ale LG V10 includ procesorul Qualcomm Snapdragon 808, 4GB RAM, spațiu de stocare internă 64GB cu suport microSD până la 2TB, o cameră de 16-megapixel cu diafragma f/1.8 și stabilizator optic de imagine 2.0, o baterie detașabilă de 3000 mAh, Android 5.1.1 Lollipop și senzor de amprentă digitală.

Cântărind 192 grame la o grosime de 8,6 mm, LG V10 va fi disponibil de luna aceasta pe piața coreeană, urmată de luna viitoare de cele din SUA, China, Asia, America Latină și Orientul Mijlociu. Prețul nu a fost încă dezvăluit.

https://www.youtube.com/watch?v=ELD_6aeHGKQ

 

DigiPedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.