Pirateria serialului Game of Thrones atinge cote uriaşe

0
549

Este o certitudine faptul că de câţiva ani, fiecare sezon nou apărut din serialul american Game of Thrones este cel mai piratat conţinut de pe Internet ce poate fi descărcat prin intermediul reţelei de download de tip torrent.

Compania numită Tru Optik a fost angajată recent pentru a publica statistici privind piratarea sezoanelor din serialul creat de HBO. Astfel s-a aflat că cele mai multe persoane care descarcă în mod ilegal serialul Game of Thrones se află în ţara în care acesta s-a creat, SUA, iar ei reprezintă 10% din total. SUA este urmată la acest capitol de Franţa, Brazilia, China şi Rusia, ele având 5,6, 5,6, 5,4, respectiv 5,3 procente.

Noul sezon din Game of Thrones care a avut premiera pe HBO pe 12 aprilie şi din care s-au scurs două episoade, a înregistrat deja cantităţi foarte mari de descărcări ilegale de pe Internet. Primul sezon a fost deja descărcat ilegal de aproximativ 13 milioane de ori.

Conform celor de la Tru Optik, cei mai mulţi fani ai serialului au preferat download-ul la calitate HD, 43,5% dintre versiunile piratate fiind înregistrate la calitate 720p. Pe locul al doilea, cu 35,1 procente vin versiunile la 480p, în timp ce poziţia a treia, cu 31,4 procente, este ocupată tot de iteraţiile HD, dar de această dată vorbim de 1080p.

Până şi documentarul A Day in the Life în care se prezintă modul cum a fost realizat serialul Game of Thrones, a fost descărcat de peste 32 de milioane de ori, dintre care, de 18 milioane de ori doar în prima săptămână.

Pagubele realizate de către cei care au descărcat ilegal Game of Thrones s-ar ridica la nivelul a 44 de milioane de dolari numai în SUA, dacă e să le asociem o valoare financiară.

Game of Thrones, tradus în română drept Urzeala Tronurilor,  a fost nominalizat la 14 premii Emmy în vara trecută, câştigând la mai multe categorii printre care cele legate de machiaj şi costume, fiind cel mai de succes serial din istoria HBO, depăşind şi The Sopranos. Premiera sa a avut loc pe 17 aprilie 2011 în SUA și pe 18 aprilie în Marea Britanie și in România.

 

DigiPedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.