Poșta Elvețiană va livra colete prin intermediul dronelor

0
329

Poșta Elvețiană a început de ceva timp testarea celei mai moderne metode de livrare a coletelor, adică prin drone controlate de la sol. Conceptul nu este unul nou, întrucât și compania de comerț online Amazon și-a anunțat intențiile clare de a-și livra coletele prin drone și a și supus testării planul său pe teritoriul SUA în urmă cu câteva luni, după cum am scris într-un articol anterior, pe care îl puteți vedea dând click aici.

Dronele Poștei Elvețiene sunt fiecare de mărimea aproximativă a unei unități centrale de PC, sunt de culoare albă având inscripționat logo-ul serviciului poștal și sunt dotate cu 4 elice care le permit să transporte pe o distanță de aproape 10km colete ce au greutatea maximă de 1kg. Pentru a-și efectua livrările, dronele vor urma un drum aerian strict stabilit de către software-ul de tip cloud.

Deși perioada de testare a dronelor elvețiene se va încheia luna viitoare, indiferent de rezultatele obținute vom mai avea de așteptat circa 5 ani până când UAV-urile (Unmanned Aerial Vehicle) vor fi puse în practică, însă se dorește ca până atunci ele să poată fi mult îmbunătățite. Nu cred că poate fi cineva plăcut impresionat de capacitatea de 1kg sau de distanța pe care o pot parcurge dronele elvețiene pentru a-și livra coletele. Partea și mai puțin entuziasmantă este aceea că dronele vor fi destinate în primul rând livrării de conținut în situații de urgență, către zone unde se poate ajunge foarte greu în mod obișnuit, cum ar fi cele afectate de dezastre naturale.

În inițiativa introducerii dronelor ca mijloace de transport ale coletelor, Poșta Elvețiană colaborează cu Swiss World Cargo, care face parte din aviația internațională elvețiană și cu Matternet, aceasta fiind o firmă producătoare de drone ce își are sediul în California.

Cu peste 61000 de angajați raportați în 2013, Poșta Elvețiană ocupă locul secund în topul organizațiilor din Elveția cu cei mai mulți angajați și își are sediul în capitala Berna.

https://www.youtube.com/watch?v=EhXRCCu-Lp8

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here