Acasă Console si Jocuri Primele impresii despre GTA V pe PC

Primele impresii despre GTA V pe PC

0

Aşa cum bine ştiţi GTA V a fost pe PC acum mai bine de o săptămână, timp în care a adunat peste un milion de descărcări numai în platforma celor de la Steam, plus alte sute de mii de copii cumpărate prin intermediul offline-ului. Am aşteptat mai bine de un an ca jocul să apară şi pe PC după ce a fost anunţat pe console, iar după multe amânări se pare că în sfârşit şi-a făcut apariţia şi îl pot testa şi juca fără nici-o problemă.

Am rulat jocul pe un PC nu tocmai performant şi nu tocmai dedicat sistemului de gaming, mai exact un intel core i3 de 3,4 Ghz şi o placă video GT 630 + 12GB de memorie ram. Aşa cum au spus şi cei de la RockStar, jocul este extrem de bine optimizat, fapt pentru care nu aş vrea să mai adaug nimic, întrucât funcţionează la 60 de cadre pe secundă pe un sistem cu capacităţi medii.

La prima impresie jocul pare extrem de bine gândit, având mecanici şi tehnici de joc nemaivăzute până acum. Am rămas plăcut surprins de schimbul de personaje, de interacţiunea cu fiecare dintre acestea cât şi cu mediul în care se desfăşoară jocul. Din punctul de meu de vedere jocul merită toate laudele, întrucât a fost foarte bine optimizat şi a reuşit să ruleze cu o grafică extrem de bună chiar şi pe un calculator din gama celor office.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.