După mai bine de o luna de utilizare a tastaturii de gaming Natec Genesis RX33 m-am gândit să îi fac un scurt review. Până la momentul de față majoritatea articolelor de pe site au fost scrise cu ajutorul acestei tastaturi, deși este una de gaming.
Nu este foarte dedicată sistemului de gaming dar este suficient de bună pentru orice, are un design atrăgător specific gamerilor, butoanele sunt cu leduri iar metoda de scriere este destul de confortabilă. Răspunde foarte bine la orice comandă, nu te pierzi printre butoane, totul este aranjat așa cum trebuie, iar faptul că poate fi iluminată în 4 trepte îi adaugă un mare plus.
Am testato atât în jocuri cât și la scris și s-a descurcat extrem de bine, nu am întâlnit nici-un fel de problemă până la momentul de față, deși pe site-ul PCGarage au fost persoane care s-au plâns de această tastatură. Majoritatea problemelor erau legate de faptul că butoanele tastaturii încep să rămână fără text pe ele.
La prețul pe care îl are este un best-buy făcând referire și la ceea ce mai este acum pe piață la prețuri mult mai mari. Dacă avea și funcții Macro cu siguranță era mult mai bună pentru gaming și atrăgea mai mulți clienți, dar din păcate s-a limitat doar la funcțiile FN. Are un buton special pentru oprirea și pornirea tastei Windows(start), întocmai să nu ai probleme atunci când te joci pe calculator cu apăsarea ei.
Am achizitionato împreună cu un mouse Dragon War Dragunov, și nu am avut nici-un fel de problemă, se potrivesc de minune împreună chiar dacă nu sunt de la aceeași firmă. Pentru partea de FN-uri această are un buton pentru MUTE, Volume UP and Volume DOWN, Play-Pause, previous-next și G/PC.
O recomand tuturor celor care au nevoie de o tastatură multimedia și gaming, modelul pe care l-am primit eu nu a avut nicio problemă.