Un nou sistem de transformare a energiei solare în energie electrică amenință producătorii de panouri fotovoltaice

0
665

O nouă generație de sisteme ce produc energie electrică din energia luminoasă a razelor soarelui a fost anunțată de reprezentanții companiei suedeze RiPasso Energy, firma care dezvoltă acest proiect de câțiva ani.

Potrivit declarației lui Gunnar Larsson, CEO la RiPasso Energy, acest nou sistem de producere a energiei electrice din lumina solară este cel mai eficient din lume la ora actuală, fiind capabil să convertească 34% din energia luminoasă în energie electrică.

Acest randament superior oricărui sistem energetic bazat pe panouri fotovoltaice se datorează unei combinații realizate de dezvoltatori între anumite tehnologii militare și o idee din secolul XIX a unui inginer scoțian. Compania suedeză RiPasso Energy este pe punctul de a finaliza în provincia Noord-Kaap din Africa de Sud ( zona deșertului Kalahari) prima sa instalație de acest gen.

2

Două oglinzi uriașe cu suprafața de 100 de metri pătrați fiecare se rotesc încet după soare, convertind 34% din energia solară în energie electrică, dublu față de capacitatea clasicelor panouri fotovoltaice care deși pot atinge un maxim de 23%, nivelul mediu al randamentului acestora rămâne undeva la 15%.

Cele două ”castroane” uriașe concentrează razele solare captate într-un singur punct incadescent (utilizând oglinzile pe post de lentile gigantice) a cărui căldură e transferată unui motor Stirling (inventat încă din 1816 de inginerul scoțian Robert Stirling), acesta alternând încălzirea și răcirea unui volum închis de gaz ce acționează un piston cuplat la un angrenaj generator de energie electrică.

Teste independente efectuate anterior în Marea Britanie au confirmat că un singur ”castron” al companiei RiPasso poate genera anual între 75 și 85 MWh de energie electrică, cantitate suficientă pentru alimentarea a 24 de case britanice obișnuite. Făcând o comparație, cantitatea similară de energie electrică produsă prin arderea combustibilului solid (cărbune) ar presupune eliberarea în atmosferă a 81 de tone de CO2.

Chiar dacă partea financiară a proiectului este neclară, reprezentanții RiPasso susțin că au deja asigurate fondurile necesare inițierii producției pe scară largă a acestor noi sisteme care vor să revoluționeze la nivel global industria energiei regenerabile.

DigiPedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.