Un nou tip de monitor: Philips Two-in-One!

0
484

Philips a anunțat oficial că urmează să lanseze noul monitor „Philips Two-in-One 19DP6QJNS” cu două afișaje, fiecare cu o rezoluție de 1280 x 1024 p și o dimensiune de câte 19 inch fiecare. Totodată acest model a fost și premiat la sfârșitul anului 2014 în cadrul „Computex 2014” pentru design-ul unic pe care îl oferă.

Cele două monitoare oferă împreună un display de 32 inch, rama care desparte cele două afișaje fiind de doar 3,5 mm. Contrastul de 20.000.000:1 și timpul de răspuns de 5 ms pe lângă unghiul de înclinație de 22,5 grade sunt factori de luat în considerare pentru doritorii și potențialii cumpărători.

Acest monitor a fost lansat și conceput de cei de la Philips în urma unui studiu care le-a confirmat faptul că folosirea a două monitoare în mod simultan mărește în mod drastic eficiența productivității (studiu destul de evident după părerea mea).

Bineînțeles că monitorul va avea și webcam încorporat, porturi usb, și ieșiri VGA, MHL și HDMI, însă nu suntem siguri dacă acest produs va putea convinge piața la prețul curent de 500 de dolari (America).

Momentan acest monitor este comercializat doar în America, iar noi așteptăm cu nerăbdare să vedem la ce preț vor fi lansate aceste monitoare pe piață din România. Bineînțeles că vor fi mai scumpe, însă cu timpul se va mai echilibra raportul calitate/preț și în momentul în care va atinge pragul de 1000 lei voi fi primul care îl va cumpăra!

Acest tip de monitor este de recomandat persoanelor care sunt limitați de spațiu, și care preferă un mediu de lucru mai ordonat și mai profesionist. Nu negăm nici posibiliatea de a pune pe picioare un sistem pentru gaming de ultima generație cu acest monitor, însă există alternative mai ieftine în acest caz.

 

DigiPedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.