Un român a câștigat turneul internațional PGL Spring Tavern Tales 2016

0
448

Marius Gabriel Nistor, cunoscut şi sub numele de „xTracKyStyLe”, în vârstă de 19 ani, din Piteşti, a câştigat campionatul turneului internaţional de Heartstone „PGL Spring Tavern Tales 2016”, competiţie ce a oferit premii în valoare de 25.000 de dolari.

În cadrul competiției dedicate jucătorilor din Europa, doar 32 au reuşit să se califice pentru play off-ul turneului de Heartsthone. Atât Marius Gabriel Nistor „xTracKyStyLe” cât şi Ştefan Marinescu „Moody”, au reuşit să ajungă în finala desfăşurată ieri noapte. Campionatul a fost urmărit în direct prin intermediul Twitch, finala având peste 40.000 de vieweri. Cei doi jucători au reușit să demonstreze încă o dată potenţialul României la sporturile electronice.

xTracKyStyLe vs moody

În ciuda faptului că este mai cunoscut şi mai experimentat în HeartStone, Ştefan „Moody” Marinescu a fost învins în finală de tânărul Marius Gabriel „xTracKyStyLE” Nistor, având un scor de 3 la 2, meciurile fiind extrem de echilibrate.

A fost pentru prima dată când tânărul Marius Gabriel Nistor a participat la un turneu de asemenea dimensiuni, norocul fiind de partea lui pe tot parcursul competiţiei.

moody si xTracKyStyLe

Atât trofeul cât şi cei 8.000 de dolari câştigaţi în cadrul turneului, plus 14 puncte HCT, îl ajută pe piteşteanul de numai 19 ani să urce în clasamentul mondial de HeartStone, alături de alţi români precum Radu „Rdu” Dima şi Andrei „Hannballz2” Militaru.

xTracKyStyLe-playing

De asemenea, vicecampionul Ştefan „Moody” Marinescu a caștigat un premiu în valoare de 4.000 de dolari şi 10 puncte HCT.

xTracKyStyLe

Marius Gabriel “xTracKyStyLe” Nistor a declarat că acest turneu a reprezentat o rampă de lansare către gamingul profesionist, urmând să lupte la celelalte competiții organizate de PGL pentru a-şi păstra titlul.

DigiPedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.