Muharrem este un tânăr surd care locuiește în Instanbul împreună cu sora sa. Aceasta a vrut să îi ofere o zi de neuitat așa că i-a pregătit o surpriză cu ajutorul unei echipe de filmare. Din dragoste pentru fratele ei, Ozlem, sora acestuia i-a învățat limbajul semnelor pe locuitorii din orașul lor, s-a implicat enorm și a ajutat echipa să monteze camere de filmat în cartierul lor. Gestul făcut pentru fratele ei a demonstrat cât de strânsă este legătura dintre cei doi.
Într-o zi obișnuită, Muharrem și Ozlem au ieșit la cumpărături iar tânărul a fost surprins să vadă că una dintre vecinele lor l-a salutat folosind limbajul surzilor. De aceeași abordare emoționantă a avut parte și în timp ce călătoreau cu taxiul așa că întreaga situație a devenit copleșitoare pentru tânăr. Acesta a fost profund emoționat, iar pentru o clipă a simțit că liniștea deplină în care trăiește în fiecare zi este înțeleasă de ceilalți.
Acest gest nu a fost de la început înțeles de Muharrem dar în momentul în care și-a dat seama de gestul făcut de sora sa cu ajutorul locuitorilor din oraș acesta a fost impresionat până la lacrimi. Inițial a crezut că și ceilalți sunt surzi însă totul devenea o coincidență imensă. Brusc, întreaga lume în care trăia se schimbase pentru el, devenise parte a universului său puțin înțeles până atunci de ceilalți oameni.
Întreaga campanie a fost pusă la cale de Samsung, în scopul de a promova noul centru de relații cu clienții prin video-conferință destinat persoanelor cu probleme de auz.