Noul autoturism Tesla Model X SUV a fost lansat oficial

După câteva starturi eșuate, marți târziu în noapte, Elon Musk a lansat oficial al doilea vehicul original Tesla Motors

0
800

Raportându-ne la întreaga gamă de automobile electrice, putem spune că Model X este ”vărul” SUV al sedanului Model S, primul concept al celor de la Tesla Motors care a beneficiat de un real succes încă din 2012, de la începerea producției sale de serie.

1

Motoarele dispuse atât în față (263 CP) cât și în spate (510 CP) promit să trimită tracțiunea pe toate roțile SUV-ului, pentru o viteză de top (limitată electronic) de 250 km/h (155 mph). Modelul de bază, 90D are o autonomie de 413 km (257 mile) și un timp decent de 4,8 secunde în intervalul accelerației de la 0-60 mph (aproximativ 0-100 km/h), acesta fiind redus la numai 3,2 secunde pentru versiunea performantă P90D a SUV-ului Model X.

3

Una din caracteristicile unice ale acestui Model X (presupusul motiv al întârzierii lansării vehiculului) este setul de uși din spate. Aceste uși diferă de cele întâlnite la Mercedes 300 SL sau la DeLorean, balamalele lor fiind poziționate central, permițând deschiderea verticală a acestora.

2

Simpla apelare a ușilor frontale determină deschiderea automată acestora în momentul când șoferul se apropie de ele, ca acestea să se închidă imediat ce șoferul e așezat pe scaunul său. Dispunând de o capacitate de tractare de 5000 pound (2268 kg), Model X permite atașarea unui accesoriu cu care se pot transporta mai multe biciclete sau perechi de schiuri.

4

Deși prețul de pornire este de 132.000 de dolari, peste 25.000 de persoane au făcut pre-comenzi  pentru noul Tesla Model X care a obținut la testele de siguranță ratingul maxim de 5 stele, fiind una dintre mașinile cele mai sigure în acest moment.

In condițiile recentului ”Dieselgate” ce pare să elimine în scurt timp concurența automobilelor cu motoare diesel și a cererii crescând pentru mașini 100% electrice, Elon Musk și Tesla Motors ar putea lansa cel de-al treilea model Tesla mai curând decât ar anticipa concurența din zona producătorilor de autoturisme electrice.

DigiPedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.